Epuizarea drepturilor de autor
Un program de calculator reprezintă rezultatul activității creative a autorului său și, ca atare, este protejat de dreptul de autor și de legea mărcilor. În Republica Cehă, aceasta este Legea nr. 121/2000, Despre dreptul de autor. La nivel comunitar, aceasta este Directiva 2009/24/CE din 23 4. 2009, privind protecția juridică a programelor de calculator. Autorul permite utilizarea programului pentru calculator printr-un acord de licență, în baza căruia autorul acordă clienților săi dreptul de a utiliza o anumită copie a software-ului.
Doctrina europeană pune în aplicare principiul așa-numitei epuizări a dreptului autorului de a controla distribuția ulterioară după prima vânzare (a se vedea articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2009/24/CE), care reglementează condițiile în care autorul nu mai are dreptul pentru a controla revânzarea unei copii de software. Acesta este un compromis între interesele economice ale autorului software-ului și dreptul titularului de licență de a dispune liber de licență.
Această problemă a apărut în prim-plan odată cu dezvoltarea tehnologică, care a eliberat distribuția de software prin mediile fizice. În perioada respectivă majoritatea softwarului a fost distribuit precum o copie fizică softwareului și doctrina epuizării a dreptului autorului de a controla distribuția nu era o problemă majoră și era general acceptată. Odată cu dezvoltarea distribuției prin descărcarea suporturilor de instalare de pe site-uri web a producătorului, disputele au început să se intensifice. Condițiile de licențiere au inclus adesea (și încă mai conțin) condiții care exclud posibilitatea unui transfer suplimentar al licenței.
Ruparea institutului de epuizare
Aceste aranjamente au fost considerate de piață ca fiind o încălcare a institutului epuizării dreptului de autor, care ulterior au fost contestate. Hotărârea Curții de Justiție a UE din 3. 7. 2012, în cauza C-128/11 (UsedSoft GmbH/Oracle International Corp.), a confirmat aplicarea doctrinei epuizării dreptului autorului de a controla distribuirea ulterioară a copiei software și asupra copiilor descărcate de pe Internet (licențelor electronice fără suport fizic).
Decizia sus-menționată a fost urmată ulterior de altă jurisprudență a CJUE care tratează aspecte parțiale legate de comerțul cu licențe, precum posibilitatea realizării și vânzării de copii de rezervă etc.
Practica juridică și jurisprudența germană s-a ocupat de alte aspecte conexe în legătură cu transferul unei licențe, care au apărut în aplicarea practică a principiului epuizării, cum ar fi posibilitatea de transfer și distribuire a așa-numitelor licențe de volum ( Hotărârea Curții Federale Germane din. 12. 2014, cauza I ZR 8/13), posibilitatea de a transfera așa-numitele licențe OEM (Decizia Curții Federale de Justiție din Germania din 6. 7. 2000, Cauza I ZR 244/97).
Instituțiile procesuale au concluzionat că, prin îndeplinirea tuturor condițiilor menționate mai sus, noul licențiat dobândește drepturile de utilizare în aceeași măsură ca și titularul inițial, și prin urmare noul licențiat devine deținător de licență cu drepturi depline și echivalente.