Epuizarea drepturilor de autor

Doctrina europeană pune în aplicare principiul așa-numitei epuizări a dreptului autorului de a controla distribuția ulterioară după prima vânzare (a se vedea articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2009/24/CE), care reglementează condițiile în care autorul nu mai are dreptul pentru a controla revânzarea unei copii de software. Acesta este un compromis între interesele economice ale autorului software-ului și dreptul titularului de licență de a dispune liber de licență.

Această problemă a apărut în prim-plan odată cu dezvoltarea tehnologică, care a eliberat distribuția de software prin mediile fizice. În perioada respectivă majoritatea softwarului a fost distribuit precum o copie fizică softwareului și doctrina epuizării a dreptului autorului de a controla distribuția nu era o problemă majoră și era general acceptată. Odată cu dezvoltarea distribuției prin descărcarea suporturilor de instalare de pe site-uri web a producătorului, disputele au început să se intensifice. Condițiile de licențiere au inclus adesea (și încă mai conțin) condiții care exclud posibilitatea unui transfer suplimentar al licenței.

Condițiile generale de aplicare a principiului epuizării și cerințele pentru transferul ulterior a licenței au fost menționate după cum urmează:

• Licențele au fost achiziționate cu acordul deținătorului drepturilor de autor și au fost plătite integral.
• Licențele au fost comercializate pentru prima dată în UE, CEE sau Elveția.
• Deținătorul inițial se va asigura că licențele sunt dezinstalate și împiedică utilizarea lor (în viitor).
• Licențele nu sunt limitate în timp (perpetue).
• Licențele nu sunt legate contractual de un terț și nu au fost vândute.

Decizia sus-menționată a fost urmată ulterior de altă jurisprudență a CJUE care tratează aspecte parțiale legate de comerțul cu licențe, precum posibilitatea realizării și vânzării de copii de rezervă etc.

Practica juridică și jurisprudența germană s-a ocupat de alte aspecte conexe în legătură cu transferul unei licențe, care au apărut în aplicarea practică a principiului epuizării, cum ar fi posibilitatea de transfer și distribuire a așa-numitelor licențe de volum ( Hotărârea Curții Federale Germane din. 12. 2014, cauza I ZR 8/13), posibilitatea de a transfera așa-numitele licențe OEM (Decizia Curții Federale de Justiție din Germania din 6. 7. 2000, Cauza I ZR 244/97).